Dacă vreţi să împărtăşiţi imaginile, planurile, postările de pe acest blog cu alţii vă rog să ataşaţi un link sau să menţionaţi sursa. Tot ceea ce nu îmi aparţine are ataşat un link prin imagini sau text.

22 oct. 2012

Canton CF | TRIX

     Ştiţi planurile unui canton pe care le-am publicat acum câteva săptămâni? Mi-am făcut în sfârşit timp să-l ,,termin'', iar de data asta am imagini din timpul lucrărilor(să nu uit să menţionez că am făcut o grămadă de greşeli de începător).
     Am început prin a decupa pereţii şi ferestrele.
  
      Primul lucru pe care m-am gândit să-l fac au fost ferestrele. Iniţial am încercat să le fac cadrul din carton, dar a fost imposibil să tai fâşii de 1mm. A doua variantă a fost lemnul. Singura problemă a fost să fac rost de beţe de 1mm grosime. Până la urmă m-am hotărât să tai beţele de chibrit în patru, pe lungime. Pentru un lemn de calitate proastă, zic că a ieşit destul de bine.
 
     Următorul pas a fost să fac un test să văd dacă aracetul nu va afecta în vre-un mod hârtia printată.
 
     Nu se întâmplă nimic. Pot să continui şi cu ceilalţi pereţi, dar bine că n-am făcut-o, deoarece am uitat să pun geamurile şi perdelele, greşelile 1 şi 2, veţi vedea imediat de ce.
     Pentru sticlă am folosit un plastic transparent moale. Pentru lipit am folosit Super Glue, dar, greşeala 1: a ajuns puţin şi pe sticlă şi s-a cam distrus la margini.
     Perdeaua a fost cel mai simplu lucru de până acum. Ştiam de dinainte ce voi folosi: hârtie igienică, şi am avut două motive pentru care am ales asta.
  1. Este făcută din straturi foarte subţiri şi aproape transparente.
  2. Se potrivea cel mai bine ca textură.
     Am tăiat-o la dimensiunile potrivite, am despărţit straturile şi am aranjat cu grijă bucăţile pe spatele pereţilor.
 
     Pentru a rămâne acolo am picurat aracet diluat cu apă. De funcţionat, a funcţionat foarte bine, dar aici apare a doua greşeală. Bucata de hârtie deja lipită a fost distrusă complet în jurul geamurilor (s-a înverzit destul de rău).
     Cantonul are şi un ceas, singura parte unde nu a creat nici o problemă. Am lipit ,,piesele'' pe un carton de 2mm decupat în formă de cerc după care am adăugat limbile pentru care am folosit nişte aşchii rămase de la scobitori. Nevrând să le pun la întâmplare, am ales să arate ora la care l-am terminat.
   
     Ultimul lucru rămas este să pun totul laolaltă. Pereţii îi lipiserăm înainte să fac ceasul. Pentru podea şi tavan am folosit carton de 2mm lipit şi întărit cu aracet. În tavan am făcut o gaură pentru a putea introduce becul când mă voi hotărâ să adaug iluminare.
  
     Pentru acoperiş am folosit aceleaşi metode ca şi la pereţi: aracet şi mici bucăţele de hârtie la îmbinări.
  
     Dar dacă sigilez tot cantonul, cum mai adaug iluminarea în viitor? Păi, deocamdată am un ,,acoperiş rabatabil'', lipit de restul clădirii doar prin bucata de hârtie care se poate observa în ultima imagine a bazei de mai sus.
     Vă las să inspectaţi cantonul după ce mai adaug faptul că voi face reparaţiile necesare în viitor.
        
     Nu puteam să nu-i fac câteva imagini în compania trenurilor.
    

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu